Este vorba de infecţia fulminantă cu meningococ, numită şi purpura fulminans sau Sindromul Waterhouse Friderichson. Şi după cum îi spune şi numele este o boală fulminantă, adică în ciuda tratamentului bine administrat se moare. E o experienţă dramatică şi pentru personalul medical. Copilul sau adolescentul face febră, este consultat, nu se constată nimic specific la examenul clinic, apoi în câteva ore apar leziuni pe trunchi şi membre, iniţial sub formă de pete roşii (macule), apoi progresează spre purpură ( cu aspect de vânătai) şi apoi la necroză ( moartea țesutului). De aici, dacă aceste necroze apar şi la nivelul glandelor suprarenale, decesul este iminent, indiferent de tratament. Supravieţuirea depinde de agresivitatea bacteriei şi capacitatea de apărare a organismului.
Meningococcul sau Neisseria meningitidis este o bacterie numită coc gram negativ, încapsulată. Omul este singurul rezervor şi se poate transmite prin aer, tuse strănut de la un purtător sănătos la o alte persoane. Se transmite mai frecvent prin contact apropiat, gen sărut, veselă comună, de aceea apare mai frecvent la adolescenţi, care locuiesc la comun în cămin.
Există 13 serotipuri de meningococ, la noi în România cel mai frecvent este serotipul B, care este şi cel mai agresiv, cel de tip A fiind responsabil pentru epidemiile din Africa.
Boala se poate manifesta ca meningită (infecţia este localizată la nivelul meningelui, foiţele care acoperă creierul şi măduva spinării), meningită şi septicemie (infecţia diseminează prin sânge în tot organismul), sau meningococemie( sepsis cu meningococ) fără semne aparente de meningită.
Debutul este nespecific, cu tuse, secreţii nazale, dureri de cap ( cefalee), dureri în gât, la 4-10 zile după contactul cu o persoană bolnavă sau purtătoare sănătoasă. Apoi starea generală devine din ce în ce mai gravă, apare febra, cefaleea se accentuează, apar durerile musculare şi articulare, vărsături în jet, rigiditatea cefei, fotofobia ( persoana nu poate suporta lumina), letargia, erupţia peteşiala ( cam 50% din cazuri). La sugari fontanela ( moalele capului) bombează. În cazul septicemei şi formelor fulminante se asociază hipotensiunea, tahicardia ( bate inima tare şi des ca să compenseze pentru tensiunea mică), cianoza ( tegumente şi mucoase albastre), afectarea conştienţei, convulsii.
Tratamentul trebuie să se facă într-o secţie de boli infecţioase, terapie intensivă,cu monitorizare continuă şi posibilitatea de a susţine repiraţia asistată. Se instituie tratament suportiv, cu corticoterapie, perfuzii, medicamete care să ţină tensiunea cât mai aproape de normal, managemantul coagulării intravasculare diseminate, plus tratamentul antibiotic cu peniciline, cefalosporine. Tratamentul cu antibiotic se face cu doze mici şi dese pentru a evita eliberarea de toxine bacteriene în cantitate mare ce determină, şoc așa numita reacţie Herxheimer. Sau utilizăm antibiotice din genul carbapeneme ( ex Meronem) pentru a evita acest lucru. Trebuie făcută profilaxia antibiotică a contacţilor apropiaţi.
Vaccinarea este eficientă. Sunt mai multe tipuri de vaccin
- polizaharidice-bivalente ( împotriva serogrup A şi C), trivalente ( pentru A, C şi W) sau tetravalent (A,C, Y,W135). Se folosesc în epidemii, peste vârsta de doi ani, nu oferă imunitate de grup, protecţia durează aproximativ 3 ani
- conjugate pentru seritupurile A, C, Y,W- produc imunitate de lungă durată şi protecţie de grup, se administrează peste 1 an. Din această categorie se găseşte şi la noi vaccinul tetravalent NIMENRIX. În condiţiile în care călătoriile sunt în trend, mai ales în zonele endemice e bine să se facă.
- vaccinul împotriva grupului B, care ne-ar fi atât de util nu se găseşte în Romania. Se recomandă în epidemii. Sunt două vaccinuri de acest tip TRUMENBA şi BEXSERO
Se recomadă a se vaccina copiii de 11-12 ani cu vaccin conjugat, cu o a doua doză de rapel la 16 ani, dar şi adolescenţii dacă nu au fost vaccinaţi la acea vârstă.
Sunt unele condiţii de a vaccina şi copiii mai mici : epidemii, cei cu lipsa splinei congenital sau postchirurgical, cei cu asplenie funcţională ca în seclemie ( anemie cu hematii în formă de seceră), copii imunodeprimaţi.
Dr. Mirabela Cascaval
https://emedicine.medscape.com/article/221473-overview
https://www.webmd.com/children/meningococcal-meningitis-symptoms-causes-treatments-and-vaccines#2
https://en.wikipedia.org/wiki/Meningococcal_disease
https://rarediseases.org/rare-diseases/meningococcal-meningitis/
https://www.cdc.gov/meningococcal/about/symptoms.html
https://www.cdc.gov/meningococcal/index.html
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1584345/
https://www.myvmc.com/diseases/meningococcal-septicaemia-meningococcemia-meningococcal-bacteremia/#Risk_Factors
https://www.medicines.org.uk/emc/product/4118/smpc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu