Epiglotita acută- urgenţă medicală, cu evoluţie rapidă, care poate fi fatală. Frica gărzilor în trecut, acum practic nemaiîntâlnită. Haemophilus influenzae nu produce numai epiglotită, ci şi otită, faringită, să nu mai vorbim de meningită, sepsis. Dar epiglotita poate fi fatală în câteva ore, mai ales la copii, care au căile aeriene în plină dezvoltare, nu sunt destul de largi şi orice inflamaţie la acest nivel poate evolua spre insuficienţă respiratorie acută şi deces. Epiglota este practic un cartilaj, la baza limbii care acoperă căile aeriene în timpul procesului de înghiţire, protejându-ne de a nu aspira alimentele şi lichidele în plămâni. La unele persoane se poate vedea la simpla examinare a faringelui, la altele e nevoie de laringoscop pentru a fi pusă în evidenţă. Inflamaţia ei se numeşte epiglotită. De asemenea, Hib nu este singurul patogen care dă epiglotita, dar de departe cel mai important.
Debutul este cu stare generală gravă, febră, cu respiraţie orală, hipersalivaţie ( practic saliva se scurge din gură), dificultăţi la înghiţire, cu durere la înghiţire, răguşeală, simptome care se ameliorează dacă pacientul stă ridicat şi uşor aplecat în faţă. Ideal este să înteracţionăm cât mai puţin cu copilul, până când nu sunt securizate căile aeriene, deoarece orice manevră neplăcută îi poate provoca laringospasm ( se contractă muşchii laringelui şi se stâmtează şi mai mult căile aeriene) cu agravarea insuficienţei respiratorii.
Tratamentul de urgenţa presupune internarea într-o secţie de terapie intensivă sau ORL, unde se poate interveni de urgenţă cu intubaţie sau cu traheostomie ( se taie în trahee şi se introduce un tub ca să poată ajunge aer la plămâni). Apoi se administrează tratament antibiotic, corticosteroizi pentru a scădea inflamaţia, perfuzie de rehidratare până când copilul îşi recapătă capacitatea de a înghţi şi se poate hrăni şi hidrata singur.
De ce să riscăm când există vaccinare?
Dr. Mirabela Cascaval
https://www.healthline.com/health/epiglottitis#symptoms
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/epiglottitis/symptoms-causes/syc-20372227
https://www.drugs.com/health-guide/epiglottitis.html
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4335119/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu