Vaccinurile obligatorii-difteria

I-am zis unei mămici de curând, care nu mai suporta ideea atâtor vaccinuri şi rapeluri, că ne permitem să comentăm aiurea pentru că nu am mai vazut aceste boli de ceva timp. Eu, în 10 ani de pediatrie, am văzut prea multe cazuri de rujeolă ( şi prea multe PESSuri postrujeolă- PanEncefalită Subacută Sclerozantă) şi rubeolă, incluzând chiar şi rubeola congenitală, cu triada lui Gregg: surditate, cataractă congenitală, retard psihic şi ponderal, malformaţie cardiacă. Am experimentat oreionul personal, pentru că nu exista  vaccin contra lui când eram eu mică. Multe cazuri de tuse măgărească la copii sub 2 luni pentru că nu s-au vaccinat mamele în trimestrul trei de sarcină cu TDaP. Dar nu am văzut niciodată tetanos, epiglotită acută, poliomelită sau difterie. Am avut cândva un caz de paralizie flască, suspiciune de poliomelită, cu toate că acea fetiţă era vaccinată, dar nu s-a confirmat. Şi într- una dintre călătoriile mele în Africa, am vazut sechele de poliomelită la un somalez şi mi s-a părut trist.
În concluzie, voi vorbi despre o boală pe care nu am vazut-o vreodată.
Difteria este produsă de o bacterie numită Corynbacterium diphtheria, căreia îi plac căile aeriene superioare (nas, laringe, faringe-gât) şi pielea. Dar mai are o particularitate: eliberează toxine care aleg inima, nervii şi rinichii şi acest lucru determină complicaţiile pe care le ştim şi care cresc mortalitatea la 3-5% din cazuri ( mi se pare mult pentru o boală care se poate preveni prin vaccin)  (1) ((2)  (3)
Copiii nevaccinaţi, intră în contact cu bacteria, bacteria ajunge în gât, nas, laringe şi începe să se inmulţească local. Apar simptomele unei infecţii la acel nivel, cu febră, adenopatie (marirea ganglionilor), durere în gât, imposibilitatea de a înghiţi, răguşeală. Se eliberează toxine, care la nivel local, împreună cu răspunsul oragnismului la prezenţa lor, dau acele depozite gri, care pot determina obstrucţie, adică sufocare şi deces dacă nu se intervine imediat. Caracteristica lor e că se pot detaşa cu apăsătorul de limbă, sângerează la această manevră şi se refac. Sunt şi persoane care rămân asimptomatice (fără vreun semn de boală) şi care transmit infecţia timp de 6 săptămâni şi ele sunt pericolul răspândirii bolii. La nivelul pielii apar leziuni acoperite cu astfel de membrană.
Problema majoră este eliberarea acestor toxine, care ajung în sânge şi de acolo în tot organismul. Au o atracţie pentru:

1. inimă, unde determină inflamarea muşchiului cardiac (miocardită), care poate fi minimă, dar poate determina insuficienţă cardiacă , dilatarea cordului pe termen lung ( cardiomiopatie dilatativă) şi moarte subită.
2. nervii cu paralizie. Cel mai frecvent sunt afectaţi cei ai gâtului cu imposibilitatea de a înghţi, apoi cei ai membrelor superioare ( mâini) şi muşchii respiratori ( pacientul trebuie urgent să fie ajutat să respire cu un aparat, dacă nu moare)
3. rinichi, cu insuficienţă renală.

Fiind o boală bacteriană se tratează cu antibiotice, chiar aşa zise ''uşoare'', dar problema o reprezintă toxina, care nu răspunde la antibiotic. Există antitoxine, dar nu se găsesc peste tot, pentru că nu a fost cazul până să nu înceapă această tendinţă antivaccinare.
Soluţia este vaccinul, schema de acum din Romania îl recomandă la 2,4, 11 luni, 6 ani, 14 ani şi apoi la femeia gravidă în trimestrul trei şi rapel din 10 în 10 ani la adult, pentru că imunitatea nu este pe viaţă, chiar şi după boala naturală.
Reacţiile adverse la vaccin sunt cele pe care le ştim că apar cel mai frecvnet: febră, stare generală influenţată, agitaţie, reacţii la locul injectării. Eu m-am bucurat când copiii mei au făcut febră după vaccinuri, aşa am ştiut că reacţionează şi că dezvoltă anticorpii. Rar unii copii prezintă reacţii alergice, convulsii, şoc, tratabile şi cu mult, mult mai rare decăt complicaţiile bolii.
Toate vaccinurile copiilor mei le-am făcut eu, personal, pe parafa mea cu încredere că nimeni nu i-ar înţepa mai  cu dragoste decât mine şi ştiind că îi protejez de nişte boli grave cu consecinţe fatale.
dr. Mirabela Cascaval