marți, 11 decembrie 2018

Vaccinurile obligatorii-tetanosul

Din păcate tetanosul nu se poate eradica pentru că sporii sunt peste tot în pământ, praf, materii fecale umane sau animale. Sporii sunt  rezistenţi la dezinfectanţi şi persistă ani de zile. În plus, titrul de anticorpi post vaccin scade după 10 ani, iar boala nu determină imunitate, deci chiar şi cei care au făcut-o trebuie vaccinaţi după.
Pe măsură ce scriu articolul acesta îmi dau seama cât de prost stă ţara noastră cu prevenţia şi aici. Vaccinăm copiii, foarte bine, dar adulţii? Nu văd insistând nimeni, nici nu ştiu dacă se găsesc vaccinurile Td în farmacii, măcar să ni le procurăm noi, dacă statul nu se preocupă.
Tetanosul este produs de o bacterie, Clostridium tetani, bacil gram pozitiv, anaerob, asta înseamnă că nu-i place aerul. De aceea, primul lucru pe care-l facem când avem o rană anfractuaoasă, adâncă, cu pământ, resturi, rugină, spălăm bine zona cu apă şi săpun, ideal ar fi ca după aceea să turnăm abundent apă oxigenată şi să lăsăm rana expusă la aer. Toate aceste lucruri asigură prezenţa oxigenului la nivelul plăgii şi bacteriile nu se înmulţesc. Evident, apoi mergem la spital, facem antitoxina şi completăm schema de vaccinare. Aceste măsuri simple pot salva din start vieţi.
Cum am explicat şi la difterie, Clostridium tetani se inmulţeşte la nivelul plăgii, dar eliberează toxine care au atracţie pentru nervii muşchilor, cel mai mult la cap şi gât. Bacteria este sensibilă la antibiotice, dar toxinele eliberate, ataşate de terminaţiile nervoase ale muşchilor menţionaţi nu pot fi neutralizate cu antitoxină, pentru că se ataşează ireversibil, adică până cănd nu se reînoieşte terminaţia nervului nu dispar simptomele. Din aceste motive boala durează între 2-4 luni. Pentru toxinele care nu s-au ataşat încă există antitoxina, care face parte din tratamentul tetanosului, dar nu amelioreză simptomele.
Clostridium tetani nu are capacitatea de a declanşa o reacţie inflamatorie locală, deci la locul rănii nu se umflă, inroşeşte, apare puroi, doar dacă nu coexistă cu altă infecţie, dar altă infecţie îi oferă condiţiile fără oxigen pentru a se inmulţi. Perioada de incubaţie este sub 7 zile, apoi eliberează două toxine: tetanolisina  şi tetanospasmina ( responsabilă pentru boala).
Exsită mai multe forme:

  1. tetanos generalizat, forma cea mai frecventă. Debutul este cu simptome nespecifice ca iritabilitate, transpiraţii, disfagia (dificultate la înghiţire), palpitaţii, hipertensiune arterială. Apoi apar contracturile, iniţial aproape de locul leziunii şi apoi la nivelul capului (trismus) şi gâtului şi sunt extrem de dureroase. Acestea se extind de sus în jos. Contractura persistentă a muşchilor feţei determină expresia facială denumită risus sardonicus.  Contractura generalizată, poziţia în opistotonus este prezentă în formele severe. Stimuli precum zgomote, atingere, apa picurând, lumină produc spasme cu durata variabilă de la secunde la minute, mai grave cu cât boala este mai avansată. Spasmele produc complicaţiile bolii: fracturi, dislocaţii, spasmul laringian ( fatal dacă nu se intervine rapid), apnee (perioade de peste 20 de secunde lipsite de respiraţii, secundare spasmului muşchilor respiratori), rabdomioliză ( distrugere de celule musculare, cu eliberare de mioglobină, ce dă obstrucţie renală şi insuficienţă renală acută).
  2. tetanos cefalic, când leziunea este la nivelul capului. Are prognostic prost. Afectează nervii cranieni, se poate genraliza
  3. tetanosul localizat, afectează un membru cu o rană contaminată. prognosticul este excelent
  4. tetanosul neonatal, datorită tăierii cordonului ombilical cu materiale contaminate în condiţii naşterilor  intr-un mediu nesteril,din mame neimunizate. Frecvent la naşterile la domiciliu, mai ales în câmp. Mortalitatea ridicată
Alte complicaţii ce pot apărea: stop cardiac secundar  hiperreacvităţii sistemului nervos simpatic cu eliberare excesivă de adrenalină, convulsiile tetanice, trombi şi embolie pulmonară, pneumonie de aspiraţie, dislocarea articulaţiei temporomandibulare.
Ce înseamnă o injecţie versus toate aceste manisfestări dureroase? Nimic! Înainte să se descopere penicilina. măsurile de asepsie şi antisepsie şi vaccinurile mortalitatea prin infecţii era de peste 70%. Unde este logica antivaxerilor?

dr.Mirabela Cascaval

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/tetanus/symptoms-causes/syc-20351625
https://medlineplus.gov/tetanus.html
https://www.healthline.com/health/tetanus
https://emedicine.medscape.com/article/229594-overview
https://www.who.int/immunization/diseases/tetanus/en/
https://kidshealth.org/en/teens/tetanus.html

Niciun comentariu: