Etiologia obezităţii, de ce eşuăm? (1)

Am petrecut ore studiind acest subiect, trecând în revistâ mii de studii, unii colegi imi zic ca nu e treaba mea, sâ-i trimit la nutrţionist.
Sunt mai multe motive pentru care vreau sa mă implic şi pentru care ar trebui:

• rata obezităţii, diabetului zaharat de tip 2, a bolilor cardiovasculare e în creştere în ciuda faptului că medicina avansează rapid, avem atătea sfaturi despre cum să trăim sănătos, să calculăm calorii, cronimetrăm paşi etc etc
• rata hipertensiunii arteriale a copilului este în creştere ( cu ea mă confrunt eu fiind cardiolog pediatru) datorită obezităţii şi supraponderalităţii, iar copiii cresc în familie şi urmeaza exemplul părinţilor, mănâncă ce se cumpără în casă.
• greutatea mamei înainte şi în timpul sarcinii este implicată în greutatea copilului la naştere şi după.
• încercarea de a învinui doar pacientul, când pentru medici nu e clar mecanismul fiziopatologic. Zâmbim sarcastic când vine un obez şi zice că nu mănâncă mult. Pe unii chiar îi cred. Medicii, în general dau nişte sfaturi vagi, nutrtioniştii calculeaza calorii şi când lucrurile nu functionează dau vina pe pacient, că poate, o data a scăpat şi el la o ciocolată în timpul dietei.Vreau să văd un doctor care a slăbit şi care şi-a mentinut greutatea mai mult de un an făcând ceea ce se recomandă. Ne uităm la serialele cu doctori şi îi vedem pe toţi cu nişte corpuri de invidiat şi în realitate situaţia nu e aşa. De ce? Pentru că bâjbâim, că cei care influenţează lucrurile nu vor să accepte că suntem pe un drum greşit.

Organismul nu ar trebui privit ca pe un o maşinărie unde câte calorii intră atâtea trebuie să şi iasă. E mai complex şi mai inteligent de atât, altfel nu am fi supravieţuit ca specie. Trebuie privit ca un termostat, cum zice dr. Jason Fung.(1)  E setat să funcţioneze optim la o anumită rată a metabolismului bazal, activitate şi depune toate eforturile să ajungă înapoi în acea stare de echilibru, dacă cumva este perturbată. Dacă modificările se produc încet, lent, cum se întâmplă cu creşterea în medie a 1-2 kg  pe an se readaptează constant.
Cauza iniţială este consumul de alimente rafinate şi nu mă refer aici numai la dulciuri rafinate, ci sucurile, inclusiv cele naturale şi cele fără calorii, făinoasele, dar şi consumul lor constant şi continuu, gustările între mese. Aceste alimente determină o secreţie constantă a insulinei, care încearcă să menţină nivelul normal de glucoză în sânge. Insulina transportă glucoza în celule pentru a fi metabolizată, dar glucoza în exces se depozitează. O mică parte sub formă de glicogen la nivelul ficatului, cam 100g, restul sub formă de grăsimi. Când organismul nu mai tine pasul cu câtă glucoză intra în celulă apare rezistenţa la insulină şi nivelurile de glucoză în sânge cresc şi atunci se diagnostichează diabetul zaharat. Rezistenţa la insulină înseamnă că avem insulină crescută în sânge care nu mai poate să menţină nivelele de glucoză deoarece celule nu mai răspund la fel efectului său.
Insulina crescută trimite semnale organismului să depoziteze cât mai multă grăsime. Şi de aici intrăm intr-un cerc vicios.
Independent de insulină, un rol minor îl are cortizolul în cazul stresului cronic şi a celor care primesc terapie  cu corticosteroizi.
dr. Mirabela Cascaval