Vaccinurile obligatorii- Haemophilus influenzae sau Hib

Epiglotita acută- urgenţă medicală, cu evoluţie rapidă, care poate fi fatală. Frica gărzilor în trecut, acum practic nemaiîntâlnită. Haemophilus influenzae nu produce numai epiglotită, ci şi otită, faringită, să nu mai vorbim de meningită, sepsis. Dar epiglotita poate fi fatală în câteva ore, mai ales la copii, care au căile aeriene în plină dezvoltare, nu sunt destul de largi şi orice inflamaţie la acest nivel poate evolua spre insuficienţă respiratorie acută şi deces. Epiglota este practic un cartilaj, la baza limbii care acoperă căile aeriene în timpul procesului de înghiţire, protejându-ne de a nu aspira alimentele şi lichidele în plămâni. La unele persoane se poate vedea la simpla examinare a faringelui, la altele e nevoie de laringoscop pentru a fi pusă în evidenţă. Inflamaţia ei se numeşte epiglotită. De asemenea, Hib nu este singurul patogen care dă epiglotita, dar de departe cel mai important.
Debutul este cu stare generală gravă, febră, cu respiraţie orală, hipersalivaţie ( practic saliva se scurge din gură), dificultăţi la înghiţire, cu durere la înghiţire, răguşeală, simptome care se ameliorează dacă pacientul stă ridicat şi uşor aplecat în faţă. Ideal este să înteracţionăm cât mai puţin cu copilul, până când nu sunt securizate căile aeriene, deoarece orice manevră neplăcută îi poate provoca laringospasm ( se contractă muşchii laringelui şi se stâmtează şi mai mult căile aeriene) cu agravarea insuficienţei respiratorii.
Tratamentul de urgenţa presupune internarea într-o secţie de terapie intensivă sau ORL, unde se poate interveni de urgenţă cu intubaţie sau cu traheostomie (  se taie în trahee şi se introduce un tub ca să poată ajunge aer la plămâni). Apoi se administrează tratament antibiotic, corticosteroizi pentru a scădea inflamaţia, perfuzie de rehidratare până când copilul îşi recapătă capacitatea de a înghţi şi se poate hrăni şi hidrata singur.
De ce să riscăm când există vaccinare?

Dr. Mirabela Cascaval

https://www.healthline.com/health/epiglottitis#symptoms
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/epiglottitis/symptoms-causes/syc-20372227
https://www.drugs.com/health-guide/epiglottitis.html
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4335119/

Vaccinurile obligatorii-poliomelita

Nu sunt multe de zis despre poliomelită decât că este produsă de virusul polio, un enterovirus , familia picornaviridae, că produce paralizie şi deces, lasă sechele, dar poate fi prevenită  eficient prin vaccinare. Altfel nu aş scrie despre o boală cu care nu am experienţă, pe care nu am văzut-o.
Transmiterea se face pe cale fecal-orală  (mâini murdare) , dar şi prin alimente şi apă contaminate.
Există şi forme neparalitice, care evoluează ca o viroză respiratorie şi/sau digestivă cu febră mare, anorexie, greaţă, vărsături, cefalee, dureri musculare,iritabilitate, instabilitate emoţională, chiar semne meningeene, cu rigiditatea cefei.
Formele paralitice se manifestă  prin dureri musculare severe urmate de slăbiciune/ atrofie musculară, cu diminuarea/absenţa reflexelor, paralizia este asimetrică, însoţită sau nu de fasciculaţii ( '' se zbat muşchii''). Scăderea forţei musculare nu progresează după ce s-a remis febra, atunci fiind apogeul ei. Dacă este afectat şi trunchiul cerebral, paralizia se extinde la nivelul nervilor cranieni, cu tulburări de înghiţire, răguşeală, paralizie facială, paralizia muşchilor masticatori,sughiţ persistent, tulburări respiratorii, anxietate. Când sunt afectaţi nervii intercostali şi diafragmul este necesară respiraţia asistată, dacă nu survine decesul. O altă cauză posibilă de deces este pierderea controlului vasomotor cu colaps circulator (insuficienţă circulatorie)
Există și o formă foarte gravă cu encefalită, comă, deces prin pierderea controlului centrilor repiratori şi circulatori.
Internarea este obligatorie cu monitorizarea funcţiilor vitale ( repiraţie, bătăile inimii, tensiune arterială) şi intervenţie în caz de nevoie. În afară de susţinere nu există tratament specific, ci aşteptăm evoluţia naturală a bolii. Că aud de atâtea ori că nu i se face nimic copilului, doar stăm aiurea în spital. Uneori e necesară urmărirea atentă a pacientului, ca atunci când complicaţiile probabile apar, să survină în spital şi nu acasă unde ar avea efecte catastrofale.
Recuperarea este lentă, de la luni până la ani, cu riscul de a persista sechele, ceea ce se numeşte sindromul pospolio, când reapare slăbiciunea musculară chiar după ani de zile de la infecţia primară . Imunitatea în urma bolii este pe viaţă, dar ne asumăm acest risc când şi vaccinurile sunt foarte eficiente?

dr. Mirabela Cascaval

https://emedicine.medscape.com/article/306440-followup
https://www.cdc.gov/polio/about/
https://www.healthline.com/health/poliomyelitis
http://www.childrenshospital.org/conditions-and-treatments/conditions/p/poliomyelitis/symptoms-and-causes
https://www.who.int/topics/poliomyelitis/en/
https://en.wikipedia.org/wiki/Poliovirus

Vaccinurile obligatorii-tetanosul

Din păcate tetanosul nu se poate eradica pentru că sporii sunt peste tot în pământ, praf, materii fecale umane sau animale. Sporii sunt  rezistenţi la dezinfectanţi şi persistă ani de zile. În plus, titrul de anticorpi post vaccin scade după 10 ani, iar boala nu determină imunitate, deci chiar şi cei care au făcut-o trebuie vaccinaţi după.
Pe măsură ce scriu articolul acesta îmi dau seama cât de prost stă ţara noastră cu prevenţia şi aici. Vaccinăm copiii, foarte bine, dar adulţii? Nu văd insistând nimeni, nici nu ştiu dacă se găsesc vaccinurile Td în farmacii, măcar să ni le procurăm noi, dacă statul nu se preocupă.
Tetanosul este produs de o bacterie, Clostridium tetani, bacil gram pozitiv, anaerob, asta înseamnă că nu-i place aerul. De aceea, primul lucru pe care-l facem când avem o rană anfractuaoasă, adâncă, cu pământ, resturi, rugină, spălăm bine zona cu apă şi săpun, ideal ar fi ca după aceea să turnăm abundent apă oxigenată şi să lăsăm rana expusă la aer. Toate aceste lucruri asigură prezenţa oxigenului la nivelul plăgii şi bacteriile nu se înmulţesc. Evident, apoi mergem la spital, facem antitoxina şi completăm schema de vaccinare. Aceste măsuri simple pot salva din start vieţi.
Cum am explicat şi la difterie, Clostridium tetani se inmulţeşte la nivelul plăgii, dar eliberează toxine care au atracţie pentru nervii muşchilor, cel mai mult la cap şi gât. Bacteria este sensibilă la antibiotice, dar toxinele eliberate, ataşate de terminaţiile nervoase ale muşchilor menţionaţi nu pot fi neutralizate cu antitoxină, pentru că se ataşează ireversibil, adică până cănd nu se reînoieşte terminaţia nervului nu dispar simptomele. Din aceste motive boala durează între 2-4 luni. Pentru toxinele care nu s-au ataşat încă există antitoxina, care face parte din tratamentul tetanosului, dar nu amelioreză simptomele.
Clostridium tetani nu are capacitatea de a declanşa o reacţie inflamatorie locală, deci la locul rănii nu se umflă, inroşeşte, apare puroi, doar dacă nu coexistă cu altă infecţie, dar altă infecţie îi oferă condiţiile fără oxigen pentru a se inmulţi. Perioada de incubaţie este sub 7 zile, apoi eliberează două toxine: tetanolisina  şi tetanospasmina ( responsabilă pentru boala).
Exsită mai multe forme:

1. tetanos generalizat, forma cea mai frecventă. Debutul este cu simptome nespecifice ca iritabilitate, transpiraţii, disfagia (dificultate la înghiţire), palpitaţii, hipertensiune arterială. Apoi apar contracturile, iniţial aproape de locul leziunii şi apoi la nivelul capului (trismus) şi gâtului şi sunt extrem de dureroase. Acestea se extind de sus în jos. Contractura persistentă a muşchilor feţei determină expresia facială denumită risus sardonicus.  Contractura generalizată, poziţia în opistotonus este prezentă în formele severe. Stimuli precum zgomote, atingere, apa picurând, lumină produc spasme cu durata variabilă de la secunde la minute, mai grave cu cât boala este mai avansată. Spasmele produc complicaţiile bolii: fracturi, dislocaţii, spasmul laringian ( fatal dacă nu se intervine rapid), apnee (perioade de peste 20 de secunde lipsite de respiraţii, secundare spasmului muşchilor respiratori), rabdomioliză ( distrugere de celule musculare, cu eliberare de mioglobină, ce dă obstrucţie renală şi insuficienţă renală acută).
2. tetanos cefalic, când leziunea este la nivelul capului. Are prognostic prost. Afectează nervii cranieni, se poate genraliza
3. tetanosul localizat, afectează un membru cu o rană contaminată. prognosticul este excelent
4. tetanosul neonatal, datorită tăierii cordonului ombilical cu materiale contaminate în condiţii naşterilor  intr-un mediu nesteril,din mame neimunizate. Frecvent la naşterile la domiciliu, mai ales în câmp. Mortalitatea ridicată

Alte complicaţii ce pot apărea: stop cardiac secundar  hiperreacvităţii sistemului nervos simpatic cu eliberare excesivă de adrenalină, convulsiile tetanice, trombi şi embolie pulmonară, pneumonie de aspiraţie, dislocarea articulaţiei temporomandibulare.
Ce înseamnă o injecţie versus toate aceste manisfestări dureroase? Nimic! Înainte să se descopere penicilina. măsurile de asepsie şi antisepsie şi vaccinurile mortalitatea prin infecţii era de peste 70%. Unde este logica antivaxerilor?

dr.Mirabela Cascaval

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/tetanus/symptoms-causes/syc-20351625
https://medlineplus.gov/tetanus.html
https://www.healthline.com/health/tetanus
https://emedicine.medscape.com/article/229594-overview
https://www.who.int/immunization/diseases/tetanus/en/
https://kidshealth.org/en/teens/tetanus.html

Vaccinurile obligatorii-difteria

I-am zis unei mămici de curând, care nu mai suporta ideea atâtor vaccinuri şi rapeluri, că ne permitem să comentăm aiurea pentru că nu am mai vazut aceste boli de ceva timp. Eu, în 10 ani de pediatrie, am văzut prea multe cazuri de rujeolă ( şi prea multe PESSuri postrujeolă- PanEncefalită Subacută Sclerozantă) şi rubeolă, incluzând chiar şi rubeola congenitală, cu triada lui Gregg: surditate, cataractă congenitală, retard psihic şi ponderal, malformaţie cardiacă. Am experimentat oreionul personal, pentru că nu exista  vaccin contra lui când eram eu mică. Multe cazuri de tuse măgărească la copii sub 2 luni pentru că nu s-au vaccinat mamele în trimestrul trei de sarcină cu TDaP. Dar nu am văzut niciodată tetanos, epiglotită acută, poliomelită sau difterie. Am avut cândva un caz de paralizie flască, suspiciune de poliomelită, cu toate că acea fetiţă era vaccinată, dar nu s-a confirmat. Şi într- una dintre călătoriile mele în Africa, am vazut sechele de poliomelită la un somalez şi mi s-a părut trist.
În concluzie, voi vorbi despre o boală pe care nu am vazut-o vreodată.
Difteria este produsă de o bacterie numită Corynbacterium diphtheria, căreia îi plac căile aeriene superioare (nas, laringe, faringe-gât) şi pielea. Dar mai are o particularitate: eliberează toxine care aleg inima, nervii şi rinichii şi acest lucru determină complicaţiile pe care le ştim şi care cresc mortalitatea la 3-5% din cazuri ( mi se pare mult pentru o boală care se poate preveni prin vaccin)  (1) ((2)  (3)
Copiii nevaccinaţi, intră în contact cu bacteria, bacteria ajunge în gât, nas, laringe şi începe să se inmulţească local. Apar simptomele unei infecţii la acel nivel, cu febră, adenopatie (marirea ganglionilor), durere în gât, imposibilitatea de a înghiţi, răguşeală. Se eliberează toxine, care la nivel local, împreună cu răspunsul oragnismului la prezenţa lor, dau acele depozite gri, care pot determina obstrucţie, adică sufocare şi deces dacă nu se intervine imediat. Caracteristica lor e că se pot detaşa cu apăsătorul de limbă, sângerează la această manevră şi se refac. Sunt şi persoane care rămân asimptomatice (fără vreun semn de boală) şi care transmit infecţia timp de 6 săptămâni şi ele sunt pericolul răspândirii bolii. La nivelul pielii apar leziuni acoperite cu astfel de membrană.
Problema majoră este eliberarea acestor toxine, care ajung în sânge şi de acolo în tot organismul. Au o atracţie pentru:

1. inimă, unde determină inflamarea muşchiului cardiac (miocardită), care poate fi minimă, dar poate determina insuficienţă cardiacă , dilatarea cordului pe termen lung ( cardiomiopatie dilatativă) şi moarte subită.
2. nervii cu paralizie. Cel mai frecvent sunt afectaţi cei ai gâtului cu imposibilitatea de a înghţi, apoi cei ai membrelor superioare ( mâini) şi muşchii respiratori ( pacientul trebuie urgent să fie ajutat să respire cu un aparat, dacă nu moare)
3. rinichi, cu insuficienţă renală.

Fiind o boală bacteriană se tratează cu antibiotice, chiar aşa zise ''uşoare'', dar problema o reprezintă toxina, care nu răspunde la antibiotic. Există antitoxine, dar nu se găsesc peste tot, pentru că nu a fost cazul până să nu înceapă această tendinţă antivaccinare.
Soluţia este vaccinul, schema de acum din Romania îl recomandă la 2,4, 11 luni, 6 ani, 14 ani şi apoi la femeia gravidă în trimestrul trei şi rapel din 10 în 10 ani la adult, pentru că imunitatea nu este pe viaţă, chiar şi după boala naturală.
Reacţiile adverse la vaccin sunt cele pe care le ştim că apar cel mai frecvnet: febră, stare generală influenţată, agitaţie, reacţii la locul injectării. Eu m-am bucurat când copiii mei au făcut febră după vaccinuri, aşa am ştiut că reacţionează şi că dezvoltă anticorpii. Rar unii copii prezintă reacţii alergice, convulsii, şoc, tratabile şi cu mult, mult mai rare decăt complicaţiile bolii.
Toate vaccinurile copiilor mei le-am făcut eu, personal, pe parafa mea cu încredere că nimeni nu i-ar înţepa mai  cu dragoste decât mine şi ştiind că îi protejez de nişte boli grave cu consecinţe fatale.
dr. Mirabela Cascaval

Mituri despre postul intermitent

Mă întreabă lumea ce fac de mă menţin. Şi le spun că nu e nici un secret pe care-l ştiu eu şi nu-l împărtăşesc, post intermitent şi 15-30 de minute de exerciţii zilnic.  Şi citesc dezamăgirea pe faţa lor. Am colegi care consideră că postul intermitent cauzează ( nu mi-au adus niciodată argumente de ce)
Evident că lipsa aportului alimentar mai mult decât poate organismul să susţină e nociv, apar carenţe şi toate fricile expuse devin realitate, dar aici vorbim de perioade scurte de 24-48 de ore repetate la anumite intervale de 3-4 zile, sau 16-20 de ore de 5-7 ori pe săptămână, iar în timpul când se poate mănca trebuie avut aportul necesar de vitamine, minerale, proteine, grăsimi, fibre, glucide, plus că se pot face excepţii pentru micile plăceri ale vieţii ( zahăr rafinat, fast food, alcool), dar nu vor putea fi consumate niciodată în cantităţi mari şi cel mai important, nu în continuu. Organismul are acel moment de repaus în care valorile de insulină ajung la zero, se curăţă de toxine, scade inflamaţia, se repară, face ceea ce se cheamă '' curăţenie generală''.
Voi începe să dezmint aceste frici :

1. Hipoglicemia. Aud frecvent că dacă nu mănânc fac hipoglicemie, că îmi tremură mâinile, că devin nervos/ă, că mă doare capul. Toate aceste manifestări se întâmplă, dar nu din cauza hipogliemeiei, ci datorită adrenalinei şi noradrenalinei (  hormoni de stress) care se secretă imediat ce scad valorile glicemiei şi stimulează secreţia de glucoză ( gluconeogeneză). Durerea de cap este dată mai frecvent de lipsa de sare şi atunci se recomandă consumul de apă minerală sau un vârf de cuţit de sare.Da, organismul are capacitatea de a sintetiza singur glucoza, pornind de la aminoacizi ( componenetele proteinelor). O persoană care nu ia medicamente pentru diabet, care nu este însărcinată ( eu stateam fără probleme cam 12-14 ore nemâncată şi în timpul sarcinii, fără complicaţii), nu face hipoglicemie. Cum ar fi fost, când trăiam în peşteră, imediat când strămoşii noştri nu reuşeau să  vâneze ceva, să facă crize de hipoglicemie, status epilepticus şi să moară? Evident că nu am mai fi supravieţuit ca specie. Gluconeogeneza ţine nivelurile normale de glicemie, iar pentru energie se folosesc depozitele de grăsimi.  (1)  (2)
2. Scade masa musculară. Oranismul uman atât de frumos construit, atât de precis încât nici cel mai dotat creier uman nu ar fi putut să şi-l imagineze, credeţi că pune depozite de grăsime ca apoi să consume imediat rezervele de proteine? Imposibil. Mai devreme de 25-27 de zile de post negru nu se intră în masa musculară, dar evident că intervalul poate varia în funcţie de procentul de grăsime al fiecăruia. În nici un caz nu se aplică pentru o zi de post sau câteva ore pe zi. Sunt chiar studii în care se dozează ureea şi creatinina ( produşii de degradare ai proteinelor) şi valorile lor nu cresc peste limita superioară a normalului. Pentru gluconeogenză se folosesc aminoacizii rezultaţi în urma ''curăţeniei'': proteinele care se depun in creier şi în timp duc la demenţă şi Alzheimer, celule canceroase, exces de piele, celule implicate în procesul de oxidare celulară. Şi corpul uman mai are un As în mânecă, STH/GH/ Hormonul de creştere. Se secretă în cantităţi mari în perioadele de post pentru a susţine gluconeogeneza şi a împiedica folosirea masei musculare. Imediat ce se ingeră proteine, acestea se depun în muschi, datorită acestui hormon. Deci postul intermitent duce la depunerea de masă musculară şi în nici un caz la consumul ei. Măsurătorile arată scăderea procentului de grăsime şi aproape nesemnificativ de masă musculară.  (1)  (2)  (3) (4)
3. Scade metabolismul bazal. În timpul postului negru organismul intră în stare de alertă, în căutare de hrană. Creşte nivelul adrenalinei şi noradrenalinei, care dau energie, ţin glicemia în limite normale , sunt ca un drog, oferă o stare de bine. pentru că trebuie să fii în formă să-ţi procuri hrana. Când scade metabolismul bazal, scade termoreglarea, ţi-e frig tot timpul, ţi-e foame tot timpul, scade frecvenţa cardiacă, respiraţiile, claritatea gândirii. În aceste condiţii, cum ţi-ai mai putea procura de mâncare, dacă ar trebui să alergi după ea, să depui efort să o procuri? Din nou, nu am fi putut supravieţui ca specie. Să ne gândim la feline când le e foame, sunt mai agresive, mai cu multă energie. (1) (2)
4. Faci ulcer sau gastrită. Wow, remarca asta mă dă pe spate de fiecare dată. Ştim cu toţii că ulcerul şi gastrita au în cea mai mare proporţie drept cauză Helicobacter Pylori, apoi consumul de medicamente şi apoi alte cauze, mai frecvente fiind alcoolul, alimentaţia, stressul. Secreţia de acid gastric este stimulată în mare parte de mâncare. Nu mănânci se produce o secreţie bazală, minimă.  (5) (6)

Trebuie ştiut că senzaţia de foame vine şi pleacă şi e din ce în ce mai scăzută în intensitate cu experienţa postului. Pentru un post prelungit ( ceea ce nu recomand pentru că trebuie obligatoriu supraveghere medicală), când nu mai dispare foamea atunci e semn că trebuie întrerupt.
Şi ca un sfat bonus. Organismul suferă cel mai mult de deficieţă de Magneziu, dintre minerale, care se absoarbe greu digestiv din suplimete, dar foarte bine la nivelul pielii. Aşa că, din când în când câte o baie cu sare de baie, care este îmbogăţită cu mai multe săruri, nu doar cuclorură de sodiu (sarea de bucătarie)  e binevenită,practic acesta este principiul terapiilor de acest gen.

dr. Mirabela Cascaval