În cazul bolii cu debut precoce diareea cronică e manifestarea cea mai frecventă, majoritatea prezintă steatoree (scaune cu " grăsime"), aspect lucios al fecalelor cu miros rânced, decolorate, omogene, abundente. Debutul tardiv al afecţiunii după 3-4 ani se poate asocia doar cu încetarea creşterii şi apoi cu scăderea în greutate. Vărsăturile apar frecvent, anorexia este prezentă şi uneori precede chiar diareea. Majoritatea simptomelor şi semnelor din boala celiacă sunt date de atrofia mucoasei intestinale si consecinţele acesteia asupra absorbţiei elementelor nutritive şi a vitaminelor. Prin urmare copiii cu intoleranţă la gluten pot prezenta:
- diareea cronică mai sus amintită, uneori scaunele pot deveni apoase determinând deshidratare
- retardul creşterii, dispare ţesutul adipos, masele musculare, copilul prezintă memebrele subţiri şi abdomenul destins, datorită scăderii absorbţiei proteinelor. Tot datorită lipsei de absorbţie a proteinelor pot aparea edemele. Şi să nu uităm ca proteine sunt şi enzimele care au rol de catalizatori ai tuturor reacţiilor din oraganism, proteine sunt şi anticorpii, albumina e şi ea o proteină cu multiple roluri printre care transportul unor substanţe(vitamine, hormoni, medicamente) prin sânge
- iritaţie sau dimpotrivă, apatie şi pierderea din achiziţiilor deja câştigate
- tetanie hipocalcemică, parestezii (senzaţie de furnicătură la nivelul membrelor) prin deficit de calciu şi magneziu
- astenie musculară (anemie, hipopotasemie)
- glosită, stomatită prin deficit de fier, vitamina B12 şi acid folic
- echimoze ( vânătăi), hematoame prin lipsa de vitamina K
- dermatite, cu apariţia de leziuni veziculare asemănătoare celor herpetice prin scăderea nivelului plasmatic de vitamina A, Zn, vitamina E, acizi graşi esenţiali
- hipotensiune arterială
- au fost raportate ca manifestări ale bolii celiace artrita, hepatita criptogenică, epilepsia şi calcificările la nivelul oaselor occipitale
- pubertate întârziată, amenoree (lipsa menstruaţiilor)
- paloare prin anemie
- neoropatie (afectarea nervilor periferici)
- persoanele cu boală celiacă care nu ţin o dietă fără gluten au risc mai mare de a face cancer de intestin subţire şi gros, totuşi riscul este scăzut la copii
Tratamentul de bază este lipsa glutenului din alimentaţie, la care se adaugă corectarea deficitelor de vitamine. Răspunsul la terapie este spectaculos, copilul atinge greutatea ideala in aproximativ 6 luni-1 an, recapăta achiziţtiile pierdute, scaunele se normalizează în câteva săptămâni, reapare apetitul.Publicat de dr.Mirabela Caşcaval
Boala celiacă (sprue nontropical, intoleranţa la gluten) reprezintă o boală digestivă, prin care e afectată mucoasa intestinului subţire, acest lucru interferând cu absorbţia nutrienţilor din alimente.
Cauza o reprezintă, la indivizii predispuşi genetic, intoleranţa la anumite fracţiuni din proteinele unor cereale: grâu, secară, ovăz, orz. Aceste fracţiuni se numesc prolamine (sunt bogate în aminoacizii numiţi prolină şi glutamină). Glutenul, proteina grâului, conţine prolamina numită gliadină, secara-secalina, orz-horedenina, ovăz-avenina. Glutenul poate fi întâlnit, de asemenea şi în unele medicamente, vitamine şi rujuri de buze.
La aceşti indivizi predispuşi, la ingestia de gluten sistemul imun răspunde prin distrugerea celulelor vilozitare, responsabile cu absorbţia nutrienţilor şi vitaminelor ducând la atrofierea mucoasei intestinale, posibil reversibilă dacă se exclude complet glutenul din alimentaţie.
Primele simptome apar, după un interval liber de la introducerea făinoaselor în alimentaţia copilului. Încercarea de a prelungi cât mai mult alimentaţia naturală, introducerea făinoaselor fară gluten amână debutul bolii, dar nu schimbă incidenţa ei.
Primele simptome pot apărea insiduos sau brutal după o intervenţie chirurgicală, o vaccinare, o infecţie virală sau un alt stress.
Frecveţa este estimată a fi in jur de 1 caz la 2000-5000 de nou născuţi, dar datele mai noi vorbesc de un caz la 600-1000 de nou născuţi. Iniţial se credea ca reprezintă sindrom rar al copilului, acum este recunoscută ca fiind o boală genetica frecventă. Riscul este crescut la rudele persoanelor care au deja boala. Este, de asemeanea, mai frecventă la persoanele cu sindrom Down şi cu sindrom Turner.
Această boală este asociată cu alte boli în care sistemul imun atacă celulele organismului, aşa numitele boli autoimune. Prin urmare boala celiacă se poate asocia cu: diabet zaharat tip 1, tiroidită autoimună, boală hepatică autoimună, artrită reumatoidă, boala Addison, sindrom Sjogren.
Publicat de Dr.Mirabela Caşcaval
