De ce sunt obligatorii, gratuite şi totuşi nu toţi copiii sunt vaccinaţi din varii motive, iar dacă se întamplă să facă boala de care ar fi trebuit sa fie protejaţi, numai doctorii sunt vinovaţi că nu se vindecă mai repede, sau că fac complicaţii. Când or să înceteze părinţii să facă experimente pe copii fără să-şi asume vreo responsabilitate?
Tusea măgărească (convulsivă) este dată de o bacterie numită Bordetella Pertussis. Populaţia susceptibila este cea a sugarilor care nu au terminat schema de vaccinare şi, evident, populatia nevaccinată. La risc sunt şi cei de până la două luni când se administrează prima doză, de aceea se recomandă vaccinarea mamei în trimestrul trei de sarcină cu Tdap ( antitetanos, difteria, pertusis, recomandat peste 7 ani, cu doze reduse de difteria şi pertusis) (1) (2) (3)
Simptomatologia de debut seamănă cu o simplă viroză respiratorie, dar complicaţiile apar cu cât vârsta este mai micâ. Apneea, pneumonia, convulsiile, decesul, encefalopatia, otita medie, incontineneţa urinară, epistaxisul, herniile, tulburările de somn, pneumotoraxul, prolapsul rectal, sângerările intracraniene sunt complicaţiile pe care le poate da tusea consulsivâ. Să nu uităm că este boala care deprima sistemul imunitar, iar riscul de a contacta alte infecţii, care pot avea consecinţe grave este foarte mare, chiar după vindecarea bolii. Contagiozitatea bolii este de aproximativ 3 săptămâni sau mai mult de la debutul tusei, iar tusea reactivă după vindecarea bolii poate dura şi o luna.Nu uitaţi, vaccinând copiii dumneavoastră nu îi protejaţi numai pe ei, ci şi pe întreaga familie şi pe cei din jur. Iar spaima reacţiilor adverse neurologice şi interdicţia de a vaccina copiii cu boli neurologice a trecut, deoarce se folosesc vaccinurile acelulare acum.
Dr. Mirabela Cascaval
Prevention is important. Let's start with the little ones! Vaccinate your children and let's prevent overweight and obesity! Be a good example as a parent! They do what they see, not what you tell them
luni, 12 decembrie 2011
Vaccinurile Obligatorii- Hepatita B
De ce sunt obligatorii, gratuite şi totuşi nu toţi copiii sunt vaccinaţi din varii motive, iar dacă se întamplă să facă boala de care ar fi trebuit sa fie protejaţi, numai doctorii sunt vinovaţi că nu se vindecă mai repede, sau că fac complicaţii. Când or să înceteze părinţii să facă experimente pe copii fără să-şi asume vreo responsabilitate?
După cum ştim Hepatita B este dată de virusul hepatitic B. În copilărie riscul de cronicizare este foarte mare şi duce în final la ciroză sau cancer hepatic şi deces. Răspunsul la terapie, până în prezent nu este încurajator.
Hepatita B se transmite prin laptele matern, sânge ăi produse de sânge, contact sexual, utilizare de droguri intravenoase cu seringi folosite, obiecte tăioase/ascuţite contaminate.
Vaccinul este o metodă eficientă de prevenţie. Prima doză de vaccin se administrează chiar în prima zi de viaţă, următoarele 2 doze făcându-se la 4 si 6 luni. În consecinţă se administrează trei doze, una iniţială, apoi la 1-2 luni şi apoi la 6 luni Este în studiu un vaccin antihepatită B îmbunătăţit, care presupune administrarea de numai 2 doze cu protecţie peste 90%.
Nu uitaţi, vaccinând copiii dumneavoastră nu îi protejaţi numai pe ei, ci şi pe întreaga familie şi pe cei din jur. E vorba de ceea ce se cheamă imunitate de grup.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)