miercuri, 21 ianuarie 2009

Noi achiziţii între 6 şi 12 luni

Deja de la vârsta de 7 luni sugarul stă în şezut nesprijinit pentru puţin timp, emite silabe sporadic ma, ta, pa, la, ba, exprimă teama pentru străini.

La 8-9 luni creşte perioada în care stă singur, nesprijinit în sezut, se întoarce de pe abdomen pe spate, se ridică singur în picioare la marginea pătuţului, face câţiva paşi lateral, imită sunete. Ridică obiecte mai mari, le trece dintr-o mână în alta, îşi foloseşte degetul arătător şi policele pentru a apuca obiectele (apucare prin ciupire), urmăreşte alimentele cu privirea, descoperă obiectele ascunse, are iniţiativa de a ridica obiectele scăpate, dă drumul la o jucărie dacă o apucă altcineva şi o trage, începe să-i placă să se prinvească în oglindă, "răspunde " la auzul numelui său, face cu mâna "pa,pa". Mănâncă din ligurinţă cu uşurinţă, ţine biberonul independent cu una sau ambele mâini, începe să se hrănească singur cu mâinile, bea din căniţă.

La 10-12 luni începe să meargă" de-a buşilea", apoi ţinut de două mâini, iar la un an merge ţinut de o mână. La un an are vocabular compus din două cuvinte cu semnificaţie precisă, altele decât mama, tata. Duce obiecte de la mână la gură, începe să bage lingura singur în gură, ţine cana de unul singur în mână. Începe să exploreze cât mai mult şi e bine să i se dea posibilitatea, dar să fie protejat de lucrurile care l-ar putea răni, de ex:
  • prizele să fie acoperite sau situate sus;
  • să nu fie lichide fierbinţi pe masă cu care s-ar putea arde dacă trage faţa de masă;
  • să nu fie cada plină cu apă, sau alte recipiente cu apă, sau să nu aibă acces dacă acestea există;
  • să nu aibă la îndemână obiecte ascuţite cu care s-ar putea răni;
  • să nu aibă acces la obiecte mici pe care le-ar putea înghiţi;
  • să nu fie în jur substanţe toxice pe care le-ar putea duce la gură;
Lumea devine din ce în ce mai interesantă pentru copil, bucuraţi-vă împreună cu el!

Publicat de dr. Mirabela Caşcaval

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Profilaxia rahitismului la copil în România

Am intrat pe forumuri unde postează mămicile şi am vazut tot felul de păreri, unele corecte, altele mai puţin şi m-am simţit obligată să postez un articol scurt. Confuzia cea mai mare era cât timp facem profilaxia?
România este o ţară cu climă temperată şi numai câteva luni pe an sunt însorite pentru ca sub acţiunea UV-urilor organismul să sintetizeze vitamina D la nivelul pielii. Laptele de mamă are raportul ideal calciu/fosfor, dar nu are cantitatea necesară de vitamina D. În general, sugarul nu necesită suplimentarea cu calciu a alimentaţiei, dar trebuie să i se administreze în fiecare zi Vigantol 2-3 picături/zi, până la vârsta de 1 an şi jumătate-2 ani şi apoi calciu şi vitamina D în lunile cu R până la 7 ani, 14 zile pe lună ( în general recomandăm Cal-D- Vita 1tabletă pe zi). Sticla de Vigantol este valabilă 3 săptămâni după deschidere. Se mai pot folosi tabletele de Vigantolete care se dizolvă uşor şi nu au problema garanţiei.


Publicat de Dr. Mirabela Caşcaval

duminică, 11 ianuarie 2009

La ce să ne aşteptam până la 6 luni?

Copilul tău se dezvoltă armonios? Află ce achiziţii face în fiecare lună şi bucură-te împreună cu el de viaţă.

Nou-născutul va dormi în majoritatea timpului, se trezeşte numai să mănânce. Picioarele şi mâinile vor fi în flexie. Preferă să privească feţele umane şi întoarce capul la stimuli luminoşi.


Ce trebuie să ştiţi despre nou-născut:

  • sugarul alimentat la sân va fi hrănit de 8-12 ori pe zi, cel hrănit cu formule mănâncă la 2-4 ore. Dacă aveţi probleme cu hrănitul natural vorbiţi cu pediatrul dumeavoastră pentru alte sfaturi.
  • puneţi copilul să doarmă pe spate pentru a evita sindromul de moarte subită a sugarului, evitaţi să-l ţineţi cu faţa în jos.
  • vizitează doctorul copilului după 3-6 zile, ceea ce e foarte important pentru a nu pierde prea mult în greutate şi pentru evaluarea icterului neonatal.
  • e bine să nu fie în preajma a prea multe persoane străine.
  • şi la 2 săptămâni dorm în majoritatea timpului, dar va fi treaz pentru o perioadă mai mare de timp.

La 1-2 luni nu mai stă in flexie tot timpul, începe să zâmbească, să râdă şi să facă zgomot, îşi recunoaşte mama, urmăreşte obiectele cu privirea, se mişcă în funcţie de frecvenţa vocii persoanelor din jur.

Ce trebuie să ştiţi despre copilul de 1-2 luni:

  • copilul nu necesită suplimentarea cu apă, nu trebuie introduse alimente solide, cereale în lapte, zahăr de orice fel, miere de albine, nu se pune biberonul în pat sau să apăsaţi pe biberon când îl hrăniţi, laptele nu se încălzeşte la cuptorul cu microunde
  • dacă copilul are colici e bine de ştiut că acestea apar cam la 6 săptămâni şi dispar cam in 3-4 luni
  • se face suplimentarea cu vitamina D
  • asigura-ţi-vă că pătuţul e sigur înainte de a pune copilul în el şi nu uitaţi de o vizită la medicul pediatru pentru pentru un examen complet

La 2-4 luni ţine capul, urmăreşte obiectele până la 180 de grade, zâmbeşte şi susţine contactele sociale, ascultă vocile, ascultă muzică, apucă obiectele cu mâna, stă în funduleţ sprijinit pentru puţin timp, duce mâna la gură.

Ce trebuie să ştiţi:

  • nu se lasă copilul nesupravegheat pe pat sau pe masa de schimbat

La 4-6 luni se poate întoarce de pe o parte pe alta, are forţă mai mare în picioare, apucă obiectele şi le duce la gură, râde zgomotos şi se poate supăra dacă este întrerupt contactul social, începe să mănânce şi alimente solide, dau primii dinţisori ( incisivii de jos), deosebeşte persoanele străine de cele cunoscute, stă mult timp in şezut uşor sprijinit, se bucură la vederea lingutiţii şi a mâncării.

Ce trebuie să ştiţi:

  • la 4 luni îşi dublează greutatea de la naştere
  • s-ar putea să renunţe la masa din timpul nopţii, fără să fiţi speriaţi dacă copilul ia bine în greutate
  • cerealele sunt, de obicei, primele alimente solide care se dau sugarului, în lapte sau cu apă şi încercaţi să le daţi cu lingutiţa şi nu cu biberonul. Cerealele din orez sunt constipante, dar sunt o sursă bună de fier, mai ales dacă îl alăptaţi

Publicat de dr. Mirabela Caşcaval